Controlul ortodontic este recomandat, de regulă, în jurul vârstei de 6–7 ani, conform ghidurilor și asociațiilor ortodontice din întreaga lume. Aceasta este perioada în care încep să erupă primii dinți permanenți (molarii de 6 ani), iar medicul ortodont poate identifica din timp eventuale probleme de aliniere a dinților sau de dezvoltare a maxilarelor. De ce
Tehnica de inhalosedare este cea mai răspândită și cunoscută metodă de relaxare a pacientului, fiind utilizată de medicii stomatologi de peste 160 de ani. Chiar și în prezent, aceasta rămâne o metodă modernă și eficientă, folosită tot mai des în tratamentele stomatologice, în special pentru pacienții anxioși. Prin inhalosedare, stresul și teama resimțite de unii
Cred ca relatia stomatolog – pacient este unul din punctele forte ale clinicii dentare Dentexpert Magic. Mediul relaxat, caldura si zambetele sincere ale intregului personal creeaza o atmosfera aparte completata de profesionalismul unei echipe medicale de exceptie. Pacientii beneficiaza de tratamente dentare de specialitate si de consultanta in alegerea formei de tratament potrivit. Partea cea
Multi dintre pacientii nostri s-au confruntat cu prezenta unui abces dentar, tocmai de aceea in acest articol vom pune sub lupa aceasta infectie si pericolul pe care il reprezinta pentru dantura si sanatatea pacientilor nostri. Ce este abcesul dentar? Localizat la baza unui dinte, abcesul dentar este o infectie care se prezinta pe gingie
Astazi ne-am propus sa aducem in discutie proteza dentara telescopata. Proteza telescopata sau telescopica este o forma de restautare dentara pentru pacientii care mai au putini dinti ce pot fi folositi ca stapi. Acesti dinti trebuie sa fie bine ancorati pe arcada dentara. Totodata, proteza telescopata se poate fixa si pe implanturi. Citeste si articolul