Stomatologia modernă nu mai seamănă cu experiențele inconfortabile de acum 20–30 de ani. Tehnologia a evoluat, materialele sunt mai sigure, iar tratamentele sunt minim invazive. Totuși, există încă multe mituri despre dentist care îi fac pe pacienți să amâne vizita în cabinet sau să creadă informații eronate. La DentExpert Brașov și București, ne confruntăm des cu aceste concepții greșite și le explicăm pacienților ce este adevărat și ce nu.
Mitul 1: „Dacă nu mă doare, înseamnă că nu am probleme dentare.”
Nimic mai fals. Cariile, parodontoza sau chiar fisurile dentare evoluează fără durere în fazele incipiente. Vino la controale periodice, tratează afecțiunile în stadiu incipient și vei fi mult mai fericit!
Mitul 2: „Albirea dentară distruge smalțul.”
Albirea dentară făcută corect, cu produse profesionale avizate și sub supravegherea medicului nu distruge smalțul dentar. La DentExpert, folosim tehnici moderne de albire care protejează sănătatea dintelui.
Mitul 3: „Femeile însărcinate nu au voie la dentist.”
Vizitele la dentist sunt chiar recomandate în sarcină. Există proceduri și anestezice sigure pentru această perioadă. Gingivita de sarcină este o afecțiune frecventă care se poate trata și controla. Ea nu are repercursiuni asupra fătului sau a mamei.
Mitul 4: „Detartrajul strică dinții.”
Detartrajul profesional elimină tartrul și bacteriile protejând gingia și osul. Procedura este blândă, recomandată de 1–2 ori pe an, și are beneficii majore pentru sănătatea gingiilor.
Mitul 5: „Implanturile dentare nu rezistă mult timp.”
Un alt mit des întâlnit. Implanturile dentare au o rată de succes foarte mare și o durată de zeci de ani dacă sunt îngrijite corect. La DentExpert, folosim implanturi adaptate fiecărui pacient, cu rezultate stabile pe termen lung. Importantă este îngrijirea, igiena și controalele periodice la stomatolog.
👉 La DentExpert Brașov și București, ne dorim ca pacienții să ia decizii corecte bazate pe informații medicale, nu pe mituri. Programează-te la o consultație și descoperă cum arată stomatologia modernă: sigură, confortabilă și adaptată nevoilor tale.

Nici un comentariu